De ce grundul este esențial în procesul de zugrăvire a pereților

De ce grundul este esențial în procesul de zugrăvire a pereților

Grundul asigură un finisaj de calitate deoarece creează o conexiune între suprafață și următorul strat de vopsea sau tencuială. Este cunoscut și ca amorsă sau grund de amorsare
 
Pentru a înțelege mai bine de ce trebuie să aplici grund pe pereți și tavane atunci când zugrăvești, îți vom arăta cum contribuie acesta la aspectul final al suprafeței și cum asigură o aderență mai bună a stratului de finisare. În plus, vom discuta despre diferitele tipuri de amorsă pentru suprafețe și cum să-l alegi pe cel potrivit pentru proiectul tău, precum și despre modul corect de aplicare a grundului. 
 
 
 

De ce trebuie să aplici grund înainte de a vopsi pereții?

 
Grundurile ajută la crearea unei baze solide pentru stratul de finisare. Aceste produse de acoperire fără pigment au proprietăți speciale care previn coroziunea și asigură o aderență bună între suprafață și următorul strat de vopsea.
 
Dacă omiți etapa grunduirii, stratul de finisare se va exfolia în timp, iar suprafața respectivă va fi mai sensibilă la coroziune, deteriorându-se mai rapid. În plus, dacă vorbim despre o suprafață poroasă, precum zidăria, aceasta va absorbi mai multă vopsea, ducând la un consum mai mare de material.
 
 

Ce grund aplici pe diferite suprafețe?

 
Fiecare suprafață are propriile sale nevoi în ceea ce privește tipul de grund utilizat.
 
Pentru suprafețe din beton, plăci de gips-carton, gleturi de var sau ipsos, tencuieli de var-ciment și zidărie, poți utiliza următoarele tipuri de grund: grund amorsă cu cuarț pentru tencuială decorativă, amorsă de perete Passiflora și grund vopsea premium Passiflora. Amorsa de perete și grundul vopsea reglează absorbția suprafeței, umplând foarte bine porii și reducând consumul de vopsea. 
 
Dacă utilizezi termosisteme din polistiren, poți folosi un grund amorsă cu cuarț pentru a pregăti suprafața pentru tencuiala decorativă. Acest grund se usucă rapid și formează o peliculă care permite vaporilor de apă să treacă prin ea, dar împiedică apa să pătrundă în interiorul clădirii. De asemenea, oferă o bună protecție împotriva zgârieturilor, șocurilor mecanice, variațiilor de temperatură și condițiilor meteorologice nefavorabile.
 
Pentru sistemele de termoizolație cu vată bazaltică, suprafețele acoperite cu vopsea veche, decapate și suporturile dense și netede, se recomandă aplicarea grundului silicaticDe ce grundul este esențial în procesul de zugrăvire a pereților. Acesta are o capacitate ridicată de difuzie a vaporilor, umple fisurile și aderă prin silicatizare la suporturile minerale. 
 
În cazul suprafețelor cu vechi infiltrații de apă sau pentru suprafețele poroase și sfărâmicioase, este indicat să utilizezi un grund de penetrare, care consolidează stratul suport.
 
Atunci când finisajul final este o tencuială decorativă cu silicon colorată, alege un grund amorsă cu nisip fin de cuarț în aceeași nuanță. 
 
 

Tipuri de grunduri pentru pereți

De ce grundul este esențial în procesul de zugrăvire a pereților
 
Putem clasifica grundurile pentru zidărie în trei categorii: silicatice, pe bază de apă, cu latex.
 
 
 

Grund mineral (silicatic)

 
Grundul silicatic este compus în principal dintr-o bază de silicat de potasiu, împreună cu alți aditivi și pigmenți anorganici. Este foarte rezistent la vreme și umple bine fisurile și defectele din suprafață. Acest tip de grund se lipește ușor de suprafațe minerale și se poate aplica pe straturi vechi de vopsea. În plus, poate fi folosit pentru a repara fisurile și imperfecțiunile din suprafața ce urmează să fie tencuită sau vopsită cu materiale minerale.
 

Grund pe bază de apă

 
Grundurile pe bază de apă sunt, de obicei, ușor de aplicat, se usucă rapid și nu au un miros puternic. Din această categorie fac parte grundurile cu latex, grundurile de penetrare pe bază de rășină acrilică, grundurile cu nisip de cuarț și amorsele acrilice.
 
Grund de penetrare: consolidează și pregătește suprafețele minerale înainte de vopsire, atât la interior cât și la exterior. Este foarte rezistent la apă și la substanțele chimice, ceea ce îl face ideal pentru a fi folosit și pe suprafețe care au avut probleme de infiltrații de apă. De asemenea, poate fi folosit și pe suprafețe care sunt poroase sau sfărâmicioase, pentru a asigura o aderență mai bună a vopselei și pentru a preveni smulgerea stratului suport.
Grund pe bază de cuarț: se utilizează pentru acoperirea suprafețelor minerale plane. Acesta are o aderență deosebită la suport și rezistență la zgâriere, șocuri mecanice, variații de temperatură și intemperii. De asemenea, timpul de uscare este redus, iar pelicula este permeabilă la vapori de apă și impermeabilă la apă.
Amorsa acrilică: se aplică ușor, nu poluează și pregătește suprafețele absorbante pentru aplicarea vopselei. 
 
 

Grund cu latex

 
Este flexibil și se usucă relativ rapid, fiind puțin susceptibil la decojire și crăpare. Se poate aplica pe gips-carton, cărămizi, beton.
 
 
 

Cum aplici corect grundul înainte de zugrăvire?

De ce grundul este esențial în procesul de zugrăvire a pereților
 
1) Protejează suprafețele din jur cu bandă de mascare și folie din plastic.
 
2) Pregătește suportul pe care vei aplica grundul. Acesta trebuie să fie plan, curat, uscat în profunzime și fără pete de murdărie, mucegai sau ulei. 
 
- Îndepărtează vopseaua veche prin răzuire și curăță adezivii puternici cu soluție de apă și săpun pentru a dezlipi tapetul fără a lăsa urme.
 
- Elimina eventualele pete de grăsime, funingine, rugină sau umezeală de pe perete, înlăturând tencuiala veche până la partea curată a zidului.
 
- Fă reparațiile necesare: umple fisurile cu adeziv poliuretanic și găurile cu materiale adecvate. Pentru betonul sau mortarele noi, inclusiv reparațiile, se recomandă minimum 28 de zile pentru întărire și uscare înaintea aplicării grundului. 
 
- După uscare, netezește suprafața reparată cu hârtie abrazivă și desprăfuiește. 
 
3) Prepară grundul sau amorsa conform indicațiilor de pe ambalaj. 
 
4) Aplică soluția cu trafaletul sau pensula în mod uniform.
 
5) Respectă timpul de uscare menționat în instrucțiunile producătorului.
 
 
 

Greșeli frecvente la aplicarea grundului

 
- Aplicarea incorectă a grundului poate duce la probleme de aderență și finisaje inestetice. Asigură-te că aplici grundul uniform și într-un strat subțire pe suprafață, pentru a permite aderența optimă a vopselei ulterioare.
- Ignorarea timpului de uscare poate afecta calitatea finisajului. Este necesar să respecți timpul de uscare recomandat de producător, care poate varia în funcție de tipul de grund și condițiile mediului înconjurător.
- Alegerea unui grund incompatibil cu vopseaua poate duce la probleme de aderență sau la apariția unor finisaje nereușite. De exemplu, grundurile pe bază de apă sunt, de obicei, compatibile cu vopselele pe bază de apă, în timp ce grundurile silicatice se folosesc ca bază înaintea aplicării vopselei sau tencuielii silicatice.
- Curățarea necorespunzătoare a suprafeței înainte de aplicarea grundului poate slăbi aderența acestuia, rezultând un finisaj de calitate inferioară. 
- Utilizarea unor instrumente necorespunzătoare poate duce la o aplicare inegală a grundului și la probleme ulterioare cu aderența și finisajul vopselei. Utilizează pensule sau trafaleți de calitate, pentru a putea întinde uniform grundul. 
 
 
 
Aplicarea unui grund adecvat înainte de a zugrăvi pereții sau tavanul este esențială pentru a obține un finisaj de calitate. Este important să alegi tipul de grund adecvat în funcție de suprafața care urmează să fie tratată și să urmezi instrucțiunile de aplicare corespunzătoare. Printr-o aplicare corectă vei obține un finisaj uniform, de lungă durată, care îți va satisface așteptările.